O afacere creată cu banii dați de stat pentru încurajarea tinerilor antreprenori: turism de aventură

Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri începe să-și arate roadele. Silviu Petran este unul dintre cei care a accesat fondurile disponibile prin acest program, lansând agenția de turism de aventură Exploratist.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 70 de mii de euro, din care 15% reprezintă fonduri nerambursabile oferite de către stat. Diferența sumei investite provine 25% din resurse proprii și 60% dintr-un împrumut bancar (80% garantat de către stat și 20% garantat de către administrator).

Agenția propune pachete turistice pe diferite niveluri de dificultate, confort și buget. Tema acestora este turismul de aventură, dinamic, combinat cu practicarea diferitelor sporturi. Se va pune accent pe si pe istorie, cultură și civilizație. De asemenea, presupune și abordarea unor activități precum degustări de vin, artă culinară, meșteșuguri și obiceiuri locale.

Silviu Petran, Managing Director, vizează pentru primul an de activitate o cifră de afaceri de aproximativ 300.000 de euro, estimând un număr de 125 de clienți care vor achiziționa pachete turistice. Pentru următorii doi ani se preconizează o creștere anuală a cifrei de afaceri cu 37%, respectiv 55%.

Pentru început, Exploratist se va concentra pe partea de outgoing, oferind servicii premium personalizate, în funcție de nevoiile clientului, atât către destinații precum Africa, Alaska, Groenlana, Islanda, Antarctica, Indo-China, America Centrală și de Sud, cât și circuite în Europa. Pe termen mediu, strategia agenției este să se dezvolte și pe partea de incoming, urmând să se prezinte la târgurile mondiale de turism cu oferte de aceeași categorie, dar pentru țara noastră.

„Ceea ce o să facem noi diferit, față de competitorii noștri, este alocarea unui consultat fiecărui client”, a declarat Silviu Petran. „Printr-o abordare consultativă se vor identifica nevoile și așteptările clientului, iar împreună vom putea crea un pachet turistic croit exact pe dorințele clientului. Ofertele noastre vor fi în pas cu „ce se poartă” la nivel mondial în industria turismului de aventură și vom avea propuneri exclusiviste pentru bugete diferite, însă o să avem și o abordare pe pachete luxury”, a adăugat Petran.

SURSA : http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/o-afacere-creata-cu-banii-dati-de-stat-pentru-incurajarea-tinerilor-antreprenori-turism-de-avent.html

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu