Dacia marocană pune sub presiune uzina din Mioveni

Directorul general al Automobile Dacia, Jerome Olive, a explicat pentru Capital de ce Renault a ales Marocul și nu România pentru o nouă uzină și ce implicații va avea această decizie.
Într-un interviu acordat revistei Capital, şeful afacerilor grupului Renault din România, Jerome Olive, a declarat că teama românilor legată de relocarea producţiei Dacia din România în Maroc este total nejustificată şi că singura problemă care trebuie urmărită cu atenţie în continuare este asigurarea competitivităţii uzinei de la Mioveni atât în raport cu alte companii, cât și cu celelalte uzine Renault.
Fără a nega faptul că o majorare a capacității uzinei românești a fost luată în calcul, oficialul francez a explicat că, după analizele preliminare, această posibilitate a fost exclusă.
„Când vorbim de Mioveni, adesea discuţia se concentrează doar asupra uzinei de vehicule. Dar Dacia nu înseamnă doar o uzină de asamblare a vehiculelor, ci și un ansamblu de activități de fabricaţie (şi aici nu includ ingineria), cu trei tipuri de activităţi: o uzină vehicule, o uzină mecanică ce tinde să devină cea mai importantă din cadrul grupului Renault, dar și un centru logistic foarte puternic. Dacă luăm ansamblul de care tocmai v-am vorbit, el reprezintă peste 13.000 de persoane. Nu sunt multe entităţi de talia asta în Europa. A dubla capacitatea uzinei înseamna și a-i creşte exponenţial complexitatea. Eu vin de la o uzină (n.red - Douai) unde sunt două linii de producție. Este excesiv de complicat, inclusiv pentru management. Suntem convinși că o uzină care asamblează 300.000 - 350.000 de unități poate fi considerată optimă“, a declarat Olive, concluzionând că „ideea de a dubla capacitatea de la Mioveni pentru a ajunge la 700.000 de mașini a fost exclusă în final“.

Și, cum guvernul marocan îi solicitase lui Carlos Ghosn, șeful suprem al grupului Renault, am­plasarea unei uzine în Maroc, pasul următor a fost logic. „Ni s-a părut important ca, pentru o gamă de vehicule destinată Europei, dar şi pieţelor din afara ei, să ne punem problema ca, dacă avem nevoie să creştem capacitatea, să facem mai degrabă un sistem industrial complementar decât să producem totul în acelaşi loc şi să avem apoi probleme logistice din ce în ce mai mari“.